Da… ştiu. Nu a durat prea mult. Dar blogging-ul nu e pentru mine. Nu prea am timp de PC iar ideile de articol îmi vin greu. Probabil o să revin. Dar momentan, nu o să mai scriu. Mă puteţi scoate de la blogroll dacă vreţi.
Bloguri o să continui să citesc, din când-în-când.
Acestea fiind spuse:
– PACE ! –
Click pe poză !
Nu-s mare bucătar, nu acaparez bucătăria, nu fac scheme cu cratiţe da’ nici nu mor de foame. Apetitul e mereu cu mine, părinţii ocupaţi, mâncarea ambalată nu-i sănătoasă aşa că îmi încerc norocul din când în când.
Vinerea cumpăr reviste de la Click, parcă, care au 8 pagini cu reţete cadou.
Mă orientez la ceva mai sărac caloric şi uşor de preparat şi începe distracţia.
Mai pe scurt, sunt un dezastru. Întorc bucătăria cu fundu’-n sus, ard cratiţe, bulesc hota dar măcar arăt secşi în sorţ de bucătar. În ultima săptămână mi s-a pus pata pe clătite. Şi am mâncat zilnic că desert 2-3. Măcar astea îmi ies.
Văzând că felurile complicate, supele, salatele cu nume pompoase, sosurile nu îmi reuşesc am încercat să îmbunătăţesc ce ştiu deja. Şi am reuşit cât-de-cât.
Omletă cu bacon şi ceapă şi paste cu sosuri roşii/albe dar clătite pufoase, din alea americane tot nu am reuşit.
Am luat o pauză de la sală – precis m-am şi îngrăşat.
Aşa că am decis să mă las pagubaş şi să mănânc mâncare făcută de mama. Nu-s aşa mândru când o mănânc, că nu e făcută de mine, dar măcar e comestibilă, faţă de a mea, lol.
Rog pe cineva mai isteţ ca mine să îmi dea o reţetă bună de clătite ca în poză. Ciao !
Click pă poză !
Răsfoiam paginile pe blogul Spiridusei şi i-am vazut scrisul de mână intr-un articol. Exact inspiraţia de care aveam nevoie.
De mult, mult timp profesorii îmi reproşează că scriu foarte urât + că desenez atunci când îmi vine.
Mi s-a recomandat să scriu pe caiete tip 1, poate îmi îndrept scrisul.
Chiar nu înţeleg ce contează cum scrii atâta timp cât înţelegi. Pentru că e descifrabil, cel puţin pentru mine.
Îmi spuneau “păi dacă vine un inspector să se uite în caietul tău şi vede mâzgălelile şi hieroglifele tale ?!” Păi şi ce ? E caiet de notiţe, îl am să notez informaţii pe el nu să îl duc la expoziţie ştergea-te-ai cu el să te ştergi.
Cât despre desenat. Dacă m-am plictisit, sau profa a luat o pauză de la dictat, mână mea în mod involuntar se apucă să deseneze. Îmi place să desenez. Dar mâzgălitul mă relaxează.
În poză, am desenat sigla celor “4 Fantastici” deoarece eram la lecţia “Fantasticul”. În caz că eraţi curioşi ce mi-a venit…
Pe toate caiete ultimele 2-3-4 pagini sunt desenate/mâzgălite. Am avut şi o mică problemă deoarece pe caietul de religie ilustrasem o mică scenă sexuală dintre mine şi şefa clasei… Am o slăbiciune pentru blonde… Asta-i altă poveste.
Totuşi greşeli gramaticale şi incoerenţe nu găsiţi.
Acu’ pă bune, scriu chiar aşa urât ?
O întâmplare de azi m-a făcut curios în legătură cu ceva.
Aţi văzut când în cameră se află un bebeluş, cum de o dată toate conversaţiile se transformă din coerente şi abstracte în nişte aberaţii oligofrene pline de diminutive şi gângureli inutile ?
Aaa, uite ce buzilite şi degeţele ale el mă. Cui au început să îi dea dintişolii ? Ţie mancatea-l mama de puişol cu ochişoli albastlii…
Ok. Când aud chestiile astea simt cum îmi curge sânge din urechi.
Băi băiatule, ciumpilicu’ ăla nu ştie să vorbească, el învăţa, aude cuvinte de la X şi de la Y şi le atribuie. Dacă o vede pe mă-să venind cu oliţă în mână şi zice “uite mami, oliţa, oliţa” se prinde că oliţă = vasu’ ăla de plastic în care toarnă surprize. Exact ca papagalii sau câinii, sistemul e acelaşi. Câinele se prinde că atunci când aude ‘şezi’ trebuie să se aşeze, aşa cum copilu’ tre’ să se cace când aude de oliţă.
Dar dacă vine Maricica, îşi mijeşte ochii şi subţiază vocea, şi toarnă nişte onomatopee oligofrenice de se miră şi bietul copil. Cu diminutive ca umplutură…
Asta e un exemplu prost de comunicare. Părerea mea este că cu copilul trebuie să vorbeşti clar, răspicat, aşa cum vorbeşti cu orice altă persoană. Astfel v-a asimila informaţii corecte, şi eventual, v-a vorbi mai devreme.
Mai şti cum ajunge unu’ din asta la 16 ani, se duce la o pizdă (fie, fată!)şi îi recită o minune că mai sus… păi frate esti retardat.
Deci, sfatul meu. Vorbiţi cu bebeluşii, copii, la fel cum vorbiţi cu toată lumea.
E pentru binele lor.
- Gugu, gaga ! -
Încerc din răsputeri să pricep trendu’ ăsta cu botul, din pozele de pe hi5. Instinctual, unele simt nevoia să facă asta, şi cel mai trist, le se pare şi atrăgător. Iată un exemplu: Bot Pitzi
Şi… pentru că am trăit să o văd şi pe asta, un lătrău, face exact acelaşi gest într-o poză. Bot Lătrău
Coae ăsta face de râs întreagă specie masculină. Chiar dacă pari ghei, nu te purta frate ca atare !
Îmi cer scuze pentru inactivitate.
Pur şi simplu nu s-a întâmplat nimic interesant în ultimul timp care merită povestit. În afară de o taxatoare din autobus care a întins mâna crezând că eu caut banii de bilet în timp ce mă scărpinăm la oo, nimic amuzant.
Am tot dat “Add New Post” dar după 5-6 rânduri mi se pare de căcat şi dau “Mută la gunoi”.
Va las totuşi ceva de care să va radeţi:
Read the rest of this entry »
1. Aş petrece un ultim moment romantic;
2. Aş mânca o tavă de pizza făcută în casă;
3. Aş petrece un week-end cu tipii de la Paraziţii;
4. Aş mulţumi într-un interviu transmis în direct pe toate posturile de ştiri lui Băsescu şi celor de la conducere, pentru deciziile lor inteligente cu care ne-au distrus şi mai rău ţara;
5. Aş transmite sentimentele mele sincere (de bine sau de rău) tuturor cunoscuţilor.
Concursul îl găsiăi aici, înscrieţi-vă că nu aveţi nimic de pierdut !
http://patratzel.com/neseriosu/concurs/
*Nu am să cerşesc voturi prietenilor, dacă v-a plăcut articolul şi credeţi că merit să caştig, votaţi-mă la link-ul de mai sus.
Ideea mi-a venit acum 10 secunde când bunică-mea a venit cu o farfurie în mijlocul căreia se afla o bucată de ceva fumegândă.
Wtf ?!
- Ia şi tu, să te afumi. Spune bunica trecându-mi farfuria pe sub nas.
- Ce e asta ?
- Târnoseală !
- Târ… târ… târ ce ?
- Târnoseală !
- Ce d… hmm… ce-i aia ?
- E sfinţită !
- Bine, dar ce e ?
- E de la biserică !
- Ce-i ghemotocu’ ăla ?! Spun eu tuşind…
- Aaa. E o bucată de pânză, îmbibată în ceară.
- De albine ? (Stupidă întrebare…)
- Da…
Nu am mai apucat să o întreb ce mama ei de superstiţie mai e şi aia că s-a repezit spre clanţa şi dusă a fost.
Am căutat pe gogu’ şi … tot în ceată sunt. O fi doar o altă metodă absurdă de bine-cuvântare, un fel de “na, să-ţi meargă bine”.
Daca te intereseaza un documentar…
Read the rest of this entry »
Şi ce dacă ?
Cred că dacă vine unu’ cu cersala (ne daţi ori nu ne daţi) îl scuip în ochi.
Nu ne stresează destul aia cu moş-ajunul, bună dimineaţă şi toate cântecele oligofrene redate de puţoi pe jumătate îngheţaţi cu buzele crăpate ?
Totuşi. Am zis să fiu şi eu în temă. M-am dus până la magazin să-mi iau ceva de băut. Şi am văzut nişte colţi de vampir din gumă, jeleu, ce or fi. Mi-am luat două bucăţi. Una o mestec acum, la cealaltă mă uit şi râd. Haha !
Salut. Mă numesc Codruţ. Am 16 ani, sunt din Călăraşi, clasa a X-a. Citesc bloguri de foarte mult timp, aşa că mi-am făcut curaj şi mi-am deschis şi eu unul.
Dacă vrei să facem schimb de link-uri (blogroll) anunţa-mă într-un comentariu.
Citeşte-mă şi nu ezita să comentezi !
Bye !
